Particularități morfosintactice ale indefinitului tot în limba română veche

În acest articol se stabilesc și se discută, prin raportare la limba actuală, o serie de particularități morfosintactice ale indefinitului tot în limba veche: forme care s-au pierdut, modalități mai multe (sintetică, analitică și mixtă) de exprimare a genitiv-dativului singular și plural, topica mai permisivă și posibilitatea de a se construi cu un substantiv nearticulat. Descrierea particularităților gramaticale ale cuantificatorului tot evidențiază o mare variație: (i) între realizarea sintetică, realizarea analitică și cea mixtă a genitiv-dativului (toatei + substantiv la genitiv-dativ, a/la/de toată + substantiv cu formă de nominativ-acuzativ, a toată + substantiv la genitiv-dativ); (ii) între forma (pronominală și adjectivală) cu particula finală –a și cea fără –a (tuturor, tuturora; tuturor oamenilor, tuturora fraților); (iii) între postpunerea și antepunerea lui tot în raport cu anumite pronume (ei toți, toți ei); (iv) între structura cu substantiv articulat și cea cu substantiv nearticulat (toate zilele, toate zile). Comparația cu limba actuală arată că, în unele cazuri, variația a fost eliminată, iar în altele se păstrează.