Dinamica în limbă

Limba este supusă unui proces de dublă definire: prin atributul sistemului de realitate statică, datorată inerției la schimbare, și prin caracterul de permanentă producere de acte de limbaj, prin vorbire. Sub presiunea nevoilor concrete de comunicare, o limbă se află într-o continuă dinamică ce asigură progresul sau regresul limbii, ambele aspecte, alături de modificările neutre, reprezentînd, în fapt, evoluția limbii. Articolul vine astfel cu o necesară delimitare conceptuală între evoluția și progresul limbii, pe de o parte, dar și între cauzele ce determină evoluția și evoluția în sine, ca proces. Lingvistica a cunoscut abordări radical diferite asupra obiectului său de studiu, limbajul natural uman: perspectivele asupra limbii diferă de la rețeaua de relații care fac elementele ce compun o limbă sau alta să capete calitatea de sisteme, la produs al libertății și voinței umane, căci limba nu poate fi separată de libertatea vorbitorilor, sau la atenția acordată semnificațiilor, acestea fiind întotdeauna construite social, pe baza interacțiunilor dintre membrii unei comunități. Într-o atare diversitate a punctelor de vedere exprimate în care divergența domină convergența, articolul își propune în subsidiar să fixeze din perspectivă diacronică definirea lingvisticii ca însemnînd, în principal, istoria evoluțiilor pe care limbajul le-a cunoscut de la începuturile sale.