Infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri

Înainte de a consacra, din punct de vedere legal conduite certe pentru a căror sancţionare şi corijare este nevoie de contribuţia decisivă a dreptului penal, orice tendinţă de represiune a acestora trebuie să facă dovada unei cunoaşteri profunde, raţionale, cât mai apropiate de realitatea faptică a consecinţelor unei anumite atitudini antisociale. Tocmai din această perspectivă, incriminarea faptei precizate în titlul prezentului articol pare să nu îşi găsească fundamente concludente din punct de vedere teoretic, căci poziţionarea acesteia în construcţia Codului penal autohton diferă semnificativ de toate ideile şi, după caz, instituţiile concretizate în doctrinele, respectiv sistemele de drept străine. Această constatare va fi dezvoltată, pentru început, prin intermediul unei prezentări concise a modului în care dreptul comparat tratează infracţiunea de, enunţându-se ulterior, în acest cadru, principalele disonanţe dintre prevederile româneşti şi cele străine. În sprijinul statuărilor astfel argumentate, articolul va încerca să dispute, într-un capitol subsecvent, care din infracţiunile reglementate în fosta codificare de la 1969 sunt demne să fie considerate corespondentul actualei incriminări, deşi atât legiuitorul, cât şi fragmentata doctrină pe acest subiect par să fie fermi pe poziţiile exprimate. În scopul de a oferi premisele unei conceptualizări corecte a fenomenului cercetat, prezentul articol doreşte să ridice unele semne de îndoială, fiindcă respectarea tuturor principiilor fundamentale specifice dreptului penal nu poate fi realizată fără o înţelegere adecvată a raţiunilor faptice din spatele unui comportament antijuridic.