Învățătură pentru ferirea și doftoria boalelor (1816). Considerații asupra gloselor

Scopul prezentei lucrări îl reprezintă analiza gloselor excerptate din Învățătură pentru ferirea și doftoria boalelor, text tradus de Petru Maior și tipărit la Buda, în 1816. Principiul iluminist după care se ghidează învățatul ardelean, de adaptare a culturii occidentale la cultura română, de facilitare a accesului maselor populare la știință se concretizează în frecvența ridicată a gloselor. Pentru cărturarul ardelean, glosa reprezintă un excelent mecanism de inserție în text a neologismelor, care sînt explicate prin cuvinte vechi, populare, sintagme ori perifraze. Ponderea cea mai însemnată o ocupă glosele terminologice, de tipul împrumut lexical – cuvînt vechi. Acest fapt este relevant pentru concepția care îl călăuzește pe autor în activitatea de traducere a textului: glosele sînt orientate intențional spre crearea unui fond lexical neologic, în deplin acord cu cel al limbilor europene de cultură. O examinare detaliată a variatelor tipuri de glose oferă informații utile în ceea ce privește fenomenul de integrare a neologismelor și revelează aspecte interesante ale procesului de înnoire lexicală a limbii române literare.