Începuturile lexicografiei maghiare. De la primele glose pînă la dicționare multilingve

Articolul de față are ca scop prezentarea începuturilor lexicografiei maghiare, mai ales a acelor lucrări care au o strînsă legătură cu Transilvania. Glosele timpurii, începînd din secolul al 13-lea, sînt fie marginale, fie interliniare. Singura sursă timpurie în care glosele sînt intertextuale, distinse de textul latin prin subliniere, este Sermones Dominicales, o compilație de predici scrise în prima parte a secolului al 15-lea. Vocabularele și nomenclaturile discutate sînt redactate între secolul al 14-lea și sfîrșitul secolului al 16-lea, majoritatea avînd la bază o listă de cuvinte latine grupate în cîmpuri semantice. Singura lucrare care s-a redactat pornind de la lexicul maghiar este Nomenclatura din Schlägl, o copie făcută în jurul anului 1405 după un document întocmit cu cîteva decenii mai devreme. Printre aceste vocabulare găsim și cîteva care pot fi considerate primele încercări de redactare a unor dicționare de specialitate. Începînd cu secolul al 16-lea apar mai multe dicționare ale căror cuvinte-titlu sînt aranjate alfabetic, însă cele timpurii au rămas nefinalizate ori nu s-au păstrat în întregime. Cele mai reprezentative dicționare, majoritatea multilingve, se redactează începînd cu sfîrșitul secolului al 16-lea. Prezentarea se încheie cu dicționarele botanice ale lui József Benkő, editate în 1783, care marchează începutul lexicografiei moderne maghiare.