Interjecția în texte vechi românești

Lucrarea încearcă să identifice problemele speciale puse de studiul interjecției în limba română veche (pe baza examinării unui corpus de texte aparținînd perioadei 1600–1780, raportate la texte din româna modernă). Am urmărit în ce mod anumite formațiuni interjecționale au dobîndit, prin expansiune diacronică, noi valori gramaticale, semantice și pragmatice. Structura lucrării este următoarea: secțiunea introductivă (§1) prezintă pe scurt poziția autoarei privind statutul ocupat de categoria interjecției la nivel morfosintactic, semantic și pragmatic (§1.1) și privind relația dintre diverse structuri lingvistice și procesul lor de gramaticalizare / pragmatizare (§1.2); §2 se referă la traseele specifice urmate de evoluția diverselor categorii de interjecții analizate, de la româna veche spre româna modernă: prezentativele adecă, iată, ni (§2.1), hortativele haide, ni (§2.2), conativele bre, măi (§2.3), conectorii cu funcție de semnale demarcative adevăr, amin (§2.4); §3 are ca obiectiv descrierea unei specii de derivație delocutivă, ilustrată, în limba română, de variantele semantice lexicalizate ale interjecției secundare Doamne!; studiul se încheie cu cîteva concluzii referitoare la rezultatele cercetării (§4).