Înşelăciunea comisă prin tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor

Înșelăciunea comisă prin tehnologia informației și comunicațiilor reprezintă una dintre cele mai răspândite forme de criminalitate facilitată de tehnologie (cyber-enabled) la nivel global. Spre deosebire de infracțiunile dependente de tehnologie (cyber-dependent), în care sistemele ori datele informatice constituie ținta directă, această formă de înșelăciune utilizează tehnologia ca instrument de înlesnire a inducerii în eroare. Articolul evidențiază creșterea exponențială a fraudelor investiționale online și a altor înșelăciuni comise prin mijloace informatice, precum Business Email Compromise (BEC), uzurparea identității prin deepfake și furtul de identitate în general. O atenție specială este acordată rolului criptoactivelor, fie ca obiect, fie ca produs al conduitei infracționale. În acest sens, sunt analizate scheme precum fraudele investiționale, operațiunile de tip pump-and-dump, wash trading și utilizarea de tokeni contrafăcuți sau de test (faucet). Articolul susține că actualul cadru normativ din dreptul penal român este, în mare măsură, suficient pentru reprimarea înșelăciunilor comise prin mijloace informatice, inclusiv prin reținerea variantei agravate a înșelăciunii prevăzute de art. 244 alin. (2) C. pen. Totuși, de lege ferenda, se propune o dezbatere referitoare la armonizarea regimurilor sancționatorii – în special în ceea ce privește înșelăciunea și frauda informatică – și acoperirea lacunelor legislative privind abuzul de piață pe piața criptoactivelor. Nu în ultimul rând, articolul subliniază necesitatea unei abordări nuanțate, atât în doctrină, cât și în jurisprudență, pe măsură ce modurile de operare evoluează rapid.