Javascript must be enabled to continue!
Noi figurine antropomorfe recent descoperite în aşezarea gumelniţeană de tip tell de la Vitănești „Măgurice”
View through CrossRef
Acest studiu are ca principal obiectiv prezentarea a trei artefacte cu totul deosebite, descoperite relativ recent în cadrul aşezării de tip tell de la Vităneşti „Măgurice”, care se remarcă atât în cadrul plasticii sitului arheologic, cât și în contextul mai larg al culturii Gumelnița şi al plasticii neo-eneolitice de la nord de Dunăre, în general. Acestea prezintă anumite particularităţi ce le diferenţiază de majoritatea reprezentărilor plastice, oferindu-le un caracter special. Este vorba despre trei figurine antropomorfe, una realizată din lut ars și două din os. Piesa de lut reprezintă partea superioară a unei figurine de tip „Gânditor”, ce se individualizează prin ochii realizaţi, în mod inedit, din fragmente de scoică, dar şi prin cantitatea substanţială de materie vegetală prezentă în pasta din care a fost modelată. Cea de-a doua piesă, o figurină de os, de tip plat, atrage atenţia datorită fineţei şi preciziei execuţiei, precum şi a urmelor de coroziune specifice cuprului de la nivelul gleznelor, semn că fost împodobită cu o serie de podoabe (brăţări) realizate din acest metal, care, din păcate, nu s-au păstrat. A treia reprezentare, tot o figurină de os, de tip prismatic, se evidenţiază printr-un element ornamental extrem de rar, respectiv o verigă/centură din aramă dispusă în jurul trunchiului. Având în vedere caracterul excepţional și raritatea celor trei figurine, am considerat oportună o discuție mai largă asupra lor, atât în contextul descoperirilor de plastică antropomorfă de la Vitănești, cât și în cel al culturii Gumelnița. Piesele analizate se încadrează într-o serie de reprezentări antropomorfe puţin numeroase şi de o factură cu totul specială, nu numai sub aspect morfologic şi decorativ, cât şi sub aspectul semnificaţiei.
Muzeul National de Istorie a Romaniei
Title: Noi figurine antropomorfe recent descoperite în aşezarea gumelniţeană de tip tell de la Vitănești „Măgurice”
Description:
Acest studiu are ca principal obiectiv prezentarea a trei artefacte cu totul deosebite, descoperite relativ recent în cadrul aşezării de tip tell de la Vităneşti „Măgurice”, care se remarcă atât în cadrul plasticii sitului arheologic, cât și în contextul mai larg al culturii Gumelnița şi al plasticii neo-eneolitice de la nord de Dunăre, în general.
Acestea prezintă anumite particularităţi ce le diferenţiază de majoritatea reprezentărilor plastice, oferindu-le un caracter special.
Este vorba despre trei figurine antropomorfe, una realizată din lut ars și două din os.
Piesa de lut reprezintă partea superioară a unei figurine de tip „Gânditor”, ce se individualizează prin ochii realizaţi, în mod inedit, din fragmente de scoică, dar şi prin cantitatea substanţială de materie vegetală prezentă în pasta din care a fost modelată.
Cea de-a doua piesă, o figurină de os, de tip plat, atrage atenţia datorită fineţei şi preciziei execuţiei, precum şi a urmelor de coroziune specifice cuprului de la nivelul gleznelor, semn că fost împodobită cu o serie de podoabe (brăţări) realizate din acest metal, care, din păcate, nu s-au păstrat.
A treia reprezentare, tot o figurină de os, de tip prismatic, se evidenţiază printr-un element ornamental extrem de rar, respectiv o verigă/centură din aramă dispusă în jurul trunchiului.
Având în vedere caracterul excepţional și raritatea celor trei figurine, am considerat oportună o discuție mai largă asupra lor, atât în contextul descoperirilor de plastică antropomorfă de la Vitănești, cât și în cel al culturii Gumelnița.
Piesele analizate se încadrează într-o serie de reprezentări antropomorfe puţin numeroase şi de o factură cu totul specială, nu numai sub aspect morfologic şi decorativ, cât şi sub aspectul semnificaţiei.
Related Results
Cercetări arheologice la Vitănești „Măgurice” (2009-2019)
Cercetări arheologice la Vitănești „Măgurice” (2009-2019)
Cercetările arheologice în așezarea de tip tell de la Vitănești „Măgurice” au început în anul 1993, fiind subsumate unui obiectiv general care vizează cunoașterea principalelor car...
Tổng quan về cắt thực quản hiện đại
Tổng quan về cắt thực quản hiện đại
Tóm tắt
Mục tiêu: Trình bày tổng quan về cắt thực quản thời hiện đại.
Năm 1913, Franz John Torek (1861-1938) người Đức làm việc tại bệnh viện Lenox Hill, Newyork City, là người ...
Contribuţii la cunoaşterea obiectelor de os şi corn de cerb din Municipium Septimium Apulense. Descoperiri recente / Contributions to the study of bone and deer antler artefacts from Municipium Septimium Apulense. Recent discoveries
Contribuţii la cunoaşterea obiectelor de os şi corn de cerb din Municipium Septimium Apulense. Descoperiri recente / Contributions to the study of bone and deer antler artefacts from Municipium Septimium Apulense. Recent discoveries
Autorii prezintă un lot format din 81 de obiecte, obținute din os și din corn, descoperite în anii 2016 și 2017, la Alba Iulia, în sectorul sudic al Municipium Septimium Apulense, ...
Growing and laying performances of two varieties of Noi chickens raised in an intensive farming system
Growing and laying performances of two varieties of Noi chickens raised in an intensive farming system
This study was conducted to compare the black and dark brown varieties of Noi purebred chickens raised in an intensive farming system. A total of 600 black and 600 dark brown Noi c...
VAI TRÒ CỦA NITRIC OXIDE TRONG DINH DƯỠNG TIM MẠCH
VAI TRÒ CỦA NITRIC OXIDE TRONG DINH DƯỠNG TIM MẠCH
Nitric Oxide (NO) được sản xuất ở tế bào nội mạc mạch máu, vai trò như chất trung gian nội tiết, có tác dụng bảo vệ hệ tim mạch thông qua cơ chế giãn mạch tại chỗ, tân tạo mạch, ức...
Một số yếu tố tác động đến quyết định chọn mua mặt hàng trang trí nội thất phòng khách của khách hàng tại Tp. HCM
Một số yếu tố tác động đến quyết định chọn mua mặt hàng trang trí nội thất phòng khách của khách hàng tại Tp. HCM
Nghiên cứu này xem xét ảnh hưởng của các yếu tố tác động đến quyết định chọn mua mặt hàng trang trí nội thất phòng khách của khách hàng tại TP. HCM. Mô hình nghiên cứu được kiểm đị...
ÁP DỤNG PHƯƠNG PHÁP TÍCH HỢP NỘI DUNG VÀ NGÔN NGỮ TRONG GIẢNG DẠY TIẾNG ANH PHÁP LÝ TẠI TRƯỜNG ĐẠI HỌC LUẬT HÀ NỘI
ÁP DỤNG PHƯƠNG PHÁP TÍCH HỢP NỘI DUNG VÀ NGÔN NGỮ TRONG GIẢNG DẠY TIẾNG ANH PHÁP LÝ TẠI TRƯỜNG ĐẠI HỌC LUẬT HÀ NỘI
Phương pháp học tập tích hợp nội dung và ngôn ngữ là một phương pháp giảng dạy kết hợp giữa nội dung chuyên ngành và ngôn ngữ, và nó có vai trò rất quan trọng trong dạy tiếng Anh p...
KẾT QUẢ ĐIỀU TRỊ THAI NGOÀI TỬ CUNG BẰNG PHẪU THUẬT NỘI SOI: NGHIÊN CỨU CẮT NGANG MÔ TẢ
KẾT QUẢ ĐIỀU TRỊ THAI NGOÀI TỬ CUNG BẰNG PHẪU THUẬT NỘI SOI: NGHIÊN CỨU CẮT NGANG MÔ TẢ
Đặt vấn đề: Thai ngoài tử cung là tình trạng phôi làm tổ và phát triển ngoài lớp nội mạc tử cung, phẫu thuật nội soi là phương pháp để chẩn đoán sớm và điều trị hiệu quả thai ngoài...

