Javascript must be enabled to continue!
Interpretări juridice ale promisiunii prin intermediul teoriei non-dreptului
View through CrossRef
În sistemul de drept românesc promisiunea poate fi percepută într-o formă duală: fie ca pe un act juridic unilateral, fie ca pe un contract preparatoriu al unui viitor contract. Cu toate acestea, prin interpretarea normelor juridice existente nu am putut regăsi o reglementare cadru care să acopere toate situaţiile posibile în care promisiunea ar putea fi utilizată pentru a putea produce efecte juridice. Prin intermediul prezentei lucrări vom încerca să analizăm o parte a situaţiilor în care promisiunea produce efecte juridice, deşi norma de drept nu prevede un regim juridic particularizat, specializat la acestea. Folosindu-ne, prin urmare, de teoria non-dreptului, enunţată şi cercetată de către profesorul Jean Carbonnier vom analiza de ce este bine ca anumite raporturi juridice întemeiate pe promisiune să nu prezinte şi o reglementare particularizată: se doreşte oferirea unei mai mari libertăţi având în vedere spontaneitatea care caracterizează, spre exemplu, promisiunile realizate între membrii unei familii, în sfera succesorală sau aceea contractuală. Cu alte cuvinte, ca urmare a spontaneităţii anumitor raporturi juridice regulile aplicabile vor putea fi extrase nu din lege, din drept, ci din conduită şi non-drept.
Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi
Title: Interpretări juridice ale promisiunii prin intermediul teoriei non-dreptului
Description:
În sistemul de drept românesc promisiunea poate fi percepută într-o formă duală: fie ca pe un act juridic unilateral, fie ca pe un contract preparatoriu al unui viitor contract.
Cu toate acestea, prin interpretarea normelor juridice existente nu am putut regăsi o reglementare cadru care să acopere toate situaţiile posibile în care promisiunea ar putea fi utilizată pentru a putea produce efecte juridice.
Prin intermediul prezentei lucrări vom încerca să analizăm o parte a situaţiilor în care promisiunea produce efecte juridice, deşi norma de drept nu prevede un regim juridic particularizat, specializat la acestea.
Folosindu-ne, prin urmare, de teoria non-dreptului, enunţată şi cercetată de către profesorul Jean Carbonnier vom analiza de ce este bine ca anumite raporturi juridice întemeiate pe promisiune să nu prezinte şi o reglementare particularizată: se doreşte oferirea unei mai mari libertăţi având în vedere spontaneitatea care caracterizează, spre exemplu, promisiunile realizate între membrii unei familii, în sfera succesorală sau aceea contractuală.
Cu alte cuvinte, ca urmare a spontaneităţii anumitor raporturi juridice regulile aplicabile vor putea fi extrase nu din lege, din drept, ci din conduită şi non-drept.
Related Results
Consideraţii arheologice / The rupestrian site of Murfatlar- Basarabi, 50 years after its discovery archaeological investigations
Consideraţii arheologice / The rupestrian site of Murfatlar- Basarabi, 50 years after its discovery archaeological investigations
Autorii fac o trecere în revistă a rezultatelor cercetărilor arheologice desfăşurate în situl de la Murfatlar-Basarabi, dublată de prezentarea planului general al ansamblului şi de...
Exercițiul facultativ al drepturilor subiective
Exercițiul facultativ al drepturilor subiective
Exercițiul drepturilor subiective este, cel mai adesea, abordat teoretic din perspectiva altuia: prerogativa titularului poate fi valorificată doar prin limitarea libertății altuia...
The problem of “structural integration”. A case study of the 9th‒10th century burials (Graves 49 and 50) at Hortobágy – Árkus
The problem of “structural integration”. A case study of the 9th‒10th century burials (Graves 49 and 50) at Hortobágy – Árkus
Scopul studiului este acela de a dezbate aspectele teoretice ale problemei discontinuității și continuității între două epoci, care în literatura de specialitate sunt cunoscute sub...
Interpretarea judiciară creatoare de drept?
Interpretarea judiciară creatoare de drept?
Una dintre disputele majore ale Teoriei dreptului este legată de limitele interpretării juridice și judiciare, cu accent preponderent pe posibilitatea judecătorului de a crea drept...
Fortificaţia de la Ungra. Cercetări magnetometrice recente
Fortificaţia de la Ungra. Cercetări magnetometrice recente
Fortificaţia de la Ungra reprezintă unul dintre punctele de interes pentru arheologia epocii primelor secole ale erei creștine din cuprinsul judeţul Braşov. Situl arheologic este s...
Chiar dacă nu se poate cu dragoste... Se poate cu respectarea interesului superior al copilului
Chiar dacă nu se poate cu dragoste... Se poate cu respectarea interesului superior al copilului
În contextul în care normele juridice din dreptul familiei ajung să fie privite drept rigide, tehnice sau inflexibile prin raportare la așteptările societăţii, determinarea și asig...
Aplicaţii ale reprezentării la nivelul contractului de mandat
Aplicaţii ale reprezentării la nivelul contractului de mandat
Cum putem proteja mai bine persoanele din familia noastră? Contractul de mandat şi, mai exact, mandatul pentru ocrotire reprezintă un instrument care înlocuieşte o altă funcţie pe ...
Neurosyphilis presenting as autoimmune limbic encephalitis: A case report and literature review
Neurosyphilis presenting as autoimmune limbic encephalitis: A case report and literature review
Rationale:
Neurosyphilis presenting as limbic encephalitis (LE) is an important differential diagnosis of autoimmune LE (ALE) defined by Graus in 2016. However, data on...

