Interpretări juridice ale promisiunii prin intermediul teoriei non-dreptului

În sistemul de drept românesc promisiunea poate fi percepută într-o formă duală: fie ca pe un act juridic unilateral, fie ca pe un contract preparatoriu al unui viitor contract. Cu toate acestea, prin interpretarea normelor juridice existente nu am putut regăsi o reglementare cadru care să acopere toate situaţiile posibile în care promisiunea ar putea fi utilizată pentru a putea produce efecte juridice. Prin intermediul prezentei lucrări vom încerca să analizăm o parte a situaţiilor în care promisiunea produce efecte juridice, deşi norma de drept nu prevede un regim juridic particularizat, specializat la acestea. Folosindu-ne, prin urmare, de teoria non-dreptului, enunţată şi cercetată de către profesorul Jean Carbonnier vom analiza de ce este bine ca anumite raporturi juridice întemeiate pe promisiune să nu prezinte şi o reglementare particularizată: se doreşte oferirea unei mai mari libertăţi având în vedere spontaneitatea care caracterizează, spre exemplu, promisiunile realizate între membrii unei familii, în sfera succesorală sau aceea contractuală. Cu alte cuvinte, ca urmare a spontaneităţii anumitor raporturi juridice regulile aplicabile vor putea fi extrase nu din lege, din drept, ci din conduită şi non-drept.