E cald si bine langa tine. Atasamentul

Mai intai, ne atasam pentru ca trebuie sa supravietuim. Apoi pentru ca trebuie sa supravietuim in continuare. In relatiile noastre. Ne atasam acolo unde simtim caldura si disponibilitate si iubire. Ne construim modele de functionare. Si functionam. Mai bine sau mai putin bine. Cautam cu asiduitate un om langa care sa ne adapostim, la care sa ne putem intoarce de cate ori plecam in explorarea lumii. Si daca gasim acest om, atunci ne vom elibera de orice constrangeri, interioare sau exterioare... si vom fi liberi tocmai prin legatura stransa cu el. Paradoxal, nu-i asa? Cu cat mai legat, cu atat mai liber. Si totusi, cu cat mai nelegat de om am fi, cu atat mai limitate ne vor fi cautarile. Si ne vom bloca in propriile angoase si semne de intrebare. Stilul de atasament nu ni-l alegem... ni-l construim, se construieste in noi, si ne impune stari, si ganduri si emotii si actiuni. Ne ghideaza in alegerea partenerilor. Este rezultatul istoriei noastre. Hai sa-l cunoastem si sa i-l intelegem. Ne va fi mai usor sa ne explicam, atunci cand suntem in situatii critice, de ce ne retragem sa plangem singuri cu noi sau de ce ne repezim la telefon sa sunam pe cineva sau ne agatam de omul de langa noi, sau oscilam intre a lupta si a renunta. Eu nu cred ca atasamentul este incarcat valoric. Nu cred ca este bun sau rau. Eu cred ca este ceea ce este si ca, daca nu ne face sa ne fie bine, atunci poate ca ar fi mai bine sa-ș reconfiguram. Prin analiza personala, prin explicatii, prin psihoterapie, prin alegeri de viata vindecatoare si constructive.